luni, 6 mai 2013


Soliman I (turca imperiului Otoman: سليمان Sulaymān, turcă: Süleyman; n. 6 noiembrie 1494 - d. 5/6 septembrie 1566) a fost al zeceleasultan al Imperiului otoman, ce a domnit între anii 1520-1566, fiind unul dintre cei care au domnit o perioadă lungă de timp. În Orientacesta este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul[1], iar în Occident sub numele de Legislatorul (în turcă: Kanuni; arabă: القانونى, al -Qānūnī) datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman. Soliman a fost cel mai puternic și cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea.
El coordona politica și economia Imperiului, dar era, în același timp, și conducătorul armatei. Fiind în fruntea acesteia el cucerește pe rând Belgrad-ulRhodos-ul, și, după victoria de la Mohacs din 1526, reușește să pună stăpânire pe o mare parte din teritoriul Regatului Ungar. În lupta sa pentru cucerirea unor noi teritorii precum PersiaAfrica de Nord sau Algeria se unește cu armata Orientului Mijlociu. Acesta controlează traficul maritim din mări precum Marea MediteranăMarea Roșie și Golful Persic[2].
Fiind conducătorul Imperiului Otoman, acesta instituia și promulga legi din punct de vedere economicsocialfinanciar și justiție. Aceste legi dure au dăinuit și după moartea sa o lungă perioadă de timp. În perioada domniei sale cultura otomană se dezvoltă mai ales în domeniul artelorliteraturii și arhitecturii[3].
Încălcând tradițiile otomane privind căsătoria, acesta se căsătorește cu o supusă din haremul său pe nume Roxelana. Căsătoria sultanului cu aceasta îl face pe acesta să câștige mai multă notorietate. După 46 de ani de domnie Soliman moare și fiul său, moștenitorul tronului, Selim al II-lea, preia conducerea, ducând mai departe succesul tatălui său.

Cuprins

  [ascunde

[modificare]Copilăria și tinerețea

Soliman a fost născut în Trabzon de-a lungul coastei Mării Negre, probabil pe 6 noiembrie 1494[4]. Mama lui s-a numit Aishe Hafsa Sultan și a murit în 1534. La vârsta de șapte ani, el a fost trimis să studieze științăistorie, literatură, teologie, și tactici militare în școlile din Palatul Topkapi din Constantinopol. Ca un om tânăr, s-a împrietenit cu Ibrahim, un sclav care a devenit ulterior unul dintre consilierii lui cei mai de încredere[5]. De la vârsta de șaptesprezece ani, tânărul Soliman a fost numit în funcția de primar al orașului Kaffa (Theodosia), apoi în orașul Sarukhan (Manisa). După moartea tatălui său, Selim I (1465-1520), Soliman a fost numit sultan. O descriere a lui Soliman, la câteva săptămâni în urma urcării sale la tron, a fost furnizată de trimisul venețian Bartolomeo Contarini: "El are douăzeci și cinci ani este înalt, dar sarmos, și are un ten delicat. Gâtul lui este un pic prea lung, fața lui este subțire, iar nasul lui e acvilin. Are mustață și o barbă mică. Cu toate acestea, el are o înfățișare plăcută, deși are o piele palidă. El va fi un Domn (regent) înțelept, iubitor de studiu, și de oameni". Unii istorici susțin că în tinerețea sa, Soliman a avut o admirație pentru Alexandru cel Mare[6] [7]. El a fost influențat de viziunea lui Alexandru de a construi un imperiu în lume care s-ar întinde de la est până la vest, iar acest lucru a creat o unitate dialectică pentru campaniile sale militare în Asia și în Africa, precum și în Europa.

[modificare]Cuceriri în Europa

Soliman I în tinereţe
După reușita tatălui său, Soliman a început o altă serie de cuceriri militare, el a potolit o revoltă condusă de guvernatorul otoman al Damascului în 1521. Soliman începe cât mai repede pregătirile pentru cucerirea Belgradului din Regatul Ungariei, ceea ce stră-bunicul lui,Mahomed al II-lea, nu a reușit să realizeze. Înaintarea sa a fost întârziată de către maghiari ajutați mai apoi de către sârbibulgari șibizantini, aceștia au rămas singura forță care putea bloca în continuare expansiunea Imperiului Otoman în Europa. Soliman a încercuitBelgradul sârbesc și a început o serie de bombardamente masive. Cu o garnizoană de doar 700 de bărbați, și fără a primi niciun ajutor dinUngaria, Belgradul a căzut în august 1521[8].
Știrea că a fost cucerită una dintre cetățile majore ale creștinismului, a răspândit frica în întreaga Europă. Ca ambasador al Sfântului Imperiu Roman la Constantinopol el a spus: "Captura de la Belgrad a fost la originea evenimentelor dramatice care a cuprins Ungaria. Acest lucru a condus la moartea regelui Ludovic”[9]. Drumul spre Ungaria și Austria se deschide, dar Soliman dorește să cucerească Insula Rhodos dinMediterana de Est, bază a Cavalerilor Ospitalieri, ale căror activități de pirați din apropierea Asiei Mici și Levant sunt o problemă pentu otomani. În vara anului 1522, profitând de flota marină pe care a moștenit-o de la tatăl său, Soliman a trimis o armada de aproximativ 400 de vase în timp ce conduce personal o armată de 100.000 de soldați spre Asia Mică până la un punct opus al insulei[10]. După un asediu de cinci luni, cu ciocniri brutale, Rodos a capitulat și Soliman a permis Cavaleriei din Rhodos să părăsească insula. Ei au format în cele din urmă o bază nouă în Malta.
Regele Ioan Sigismund Zápolya alUngariei cu sultanul Soliman I în 1556
Relațiile dintre Ungaria și Imperiul Otoman s-au deteriorat, Soliman a reluat campania în Europa de Est și la 29 august 1526, el l-a învins pe Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei (1506-1526) înBătălia de la Mohács (1526), unde regele a fost ucis. Rezistență maghiară s-a prăbușit și Imperiul Otoman a devenit cea mai mare putere în Europa de Est[11]. Când a văzut corpul neînsuflețit al regelui Ludovic, Soliman ar fi spus, plângând: "Am venit într-adevăr împotriva lui; dar nu am vrut ca el să moară"[12][13].
În anii următori, sub conducerea lui Carol Quintul și a fratele său Ferdinand, arhiducele de Austria, Habsburgii au reocupat Buda și Ungaria. Ca urmare, în 1529, Soliman, din nou, a mărșăluit prin valea Dunării și a recâștigat controlul asupra orașului Buda și în toamna următoare a asediat Viena. A fost cea mai ambițioasă expediție a Imperiului Otoman și apogeul extinderii sale spre Occident. Cu o garnizoană de 16.000 oameni[14], austriecii i-au provocat lui Soliman o înfrângere și au creat o rivalitate geopolitică otomano-habsburgică care a durat până spre începutul secolulului al 20-lea[15]. A mai urmat o nouă încercare de a cuceri Viena în 1532, dar din nou Soliman nu a reușit[16]. În ambele cazuri, armata otomană a fost afectată de condiții meteorologice nefavorabile și nu a fost aprovizionată la timp[17].
Asediul otoman al oraşului maghiarStrigoniu din anul 1543
În anii 1540 a urmat un conflict în Ungaria și Soliman are posibilitatea de a răzbuna înfrângerea suferită la Viena. Unii nobili maghiari au propus ca împăratul romano-german Ferdinand, arhiducele de Austria (1519-1564), care a fost domnitor al Austriei vecine și legat de familia lui Ludovic al II-lea prin căsătorie, să fie rege al Ungariei, citând acordurile anterioare, prin care ungurii au accepat ca Habsburgii să ia tronul Ungariei, fiindcă Ludovic a murit fără moștenitori. Cu toate acestea, nobilii au apelat la unul dintre ei, Ioan Zapolya, care fiind susținut de Soliman, a rămas nerecunoscut ca rege ungur de către puterile creștine ale Europei.
În 1541, Habsburgii au intrat din nou în conflict cu otomanii, deoarece au încercat să asedieze Buda. Eforturile lor au fost respinse și ca urmare[18], Ferdinand și fratele său, Carol al V-lea, au fost forțați să încheie un tratat umilitor de cinci ani, cu Soliman. Ferdinand a renunțat la conducerea Regatului Ungariei și a fost forțat să plătească o sumă fixă anuală (tribut) către sultan pentru ținuturile maghiare aflate sub controlul lui. De o mai mare importanță simbolică, tratatul menționat nu l-a numit pe Carol V "împărat", ci mai degrabă în termeni mai clar ca "rege al Spaniei", lăsându-l astfel, implicit, pe Soliman să se considere adevărata putere[19]. Cu principalii rivali ai lui în Europa de Est, Soliman a asigurat Imperiului Otoman un rol important în peisajul politic al Europei din Evul Mediu Târziu.

[modificare]Razboiul Otoman-Safavid

Miniatură reprezentând marșul lui Soliman cu o armata în Naxcivan, vara anului 1544
După ce Soliman și-a stabilizat frontierele în Europa, el își îndreaptă atenția către dinasta Safevizi[20] din Persia. Două evenimente în particular vor precipita la tensiuni. În primul rând, Shah Tahmasp a avut guvernatorul Bagdad loiali Suleiman ucis și înlocuite cu un adept al Shah, și al doilea, guvernatorul de Bitlis a defectat și i-a jurat credință. Ca rezultat, În 1533, a ordonat lui Suleiman marele vizir Ibrahim Pașa să conducă o armată în Asia, unde a recucerit Bitlis și ocupat Tabriz fără rezistență. Ibrahim care a aderat în 1534, Suleiman a făcut o mișcare spre Persia, doar pentru a găsi pe teritoriul Shah în loc de a sacrifica a se confruntă cu o bătălie, a recurge la hărțuire a armatei otomane[21]. Atunci când în anul următor Suleiman Ibrahim și a făcut o intrare grandioasă în Bagdad, comandantul si-a predat orașul, confirmând astfel Soliman ca lider al lumii islamice și succesorul legitim de a califilor Abbasizi[22]. Încercarea de al învinge pe Shah o dată și pentru totdeauna , Suleiman a trecut campaniea a doua în 1548 - 1549. Ca și în încercare anterioară, Tahmasp a evitat o confruntare cu armata otomană și în schimb a ales să se retragă, să ardă armata persană în Armenia în procesul și expunerea armata otomană la iarna grea din Caucaz. Soliman abandonat campania cu câștiguri temporare Otoman în în Tabriz și armean / regiunea de Iran, o prezență de durată în provincia Van, și unele forturi în Georgia. În 1553 a început campania lui Suleiman a treilea și ultima împotriva lui Shah. Având inițial teritoriile pierdute în Erzurum la fiul lui Shah, Suleiman sa răzbunat recapturând Erzurum, care traversează Eufratul superior și de stabilire a deșeurilor la anumite părți din Persia. Armata Shah a continuat strategia de a evita otomanii, care să conducă la un impas din care nici armata a făcut nici un câștig semnificativ. În 1554, un act a fost semnat, care a fost de a încheia campaniile asiatice ale lui Suleiman.

[modificare]Campanii în oceanul Indian și India

Tunul Aden alui Suleiman
Flota otomană din Oceanul Indian, secolul 16
În Oceanul Indian, Suleiman a condus mai multe campanii navale împotriva portughezilor în încercarea de a le elimina și a restabili caile comerciale cu India. Aden în Yemen a fost capturat de otomani în 1538, cu scopul de a oferi o bază otomană pentru raiduri, pentru a ataca posesiuni portugheze de pe coasta de vest aPakistanului și Indiei de azi[23]. Vaslind din India otomani nu au eseuat asediul asupra fortului Diu din septembre 1538, dar apoi otomani au revenit la Aden. Din această bază, Suleyman Pașa a reușit să preia controlul asupra întregii țări de Yemen, luând, de asemenea, Sa'na. Populația din Aden s-a ridicat împotriva otomanilor, astfel ca portughezii au fost în controlul orașului până la confiscarea acestuia de către Piri Reis în 1548.

[modificare]Mediterana și Africa de Nord

Asediul de la Malta, anul 1565
Khair ad-Din înfrânge Liga Sfântă în batălia de la Preveza anul 1538
Având de consolidat cuceririle sale pe teren, Suleiman a fost întâmpinat cu vestea că cetatea de Koroni în Morea a fost pierdută,fiind cucerită de către amiralul lui Carol Quintul, Andrea Doria. Recunoscând necesitatea de a reafirma preeminența marină din Marea Mediterană, Suleiman a numit comandant naval peKhair ad-Din, cunoscut europenilor ca Barbarossa. Odată numit amiral-șef, Barbarossa a fost însărcinat cu reconstruirea flotei otomane, într-o asemenea măsura în care marina otomană a egalat numărul celorlalte țări mediteraneene luate împreună[24]. În 1535 Carol al V-lea a câștigat o victorie importantă împotriva otomanilor la Tunis, care, împreună cu războiul împotriva Veneției din anul următor, l-a condus pe Suleiman să accepte propunerile lui Francisc I al Franței, pentru a forma o alianță împotriva lui Carol Quitul. În 1538, flota spaniolă a fost învinsă de Barbarossa în Bătălia de la Preveza , asigurând supremația turcilor in partea de est a Mediteranei timp de 33 de ani, până la înfrângerea de la bătălia de la Lepanto în 1571.
Francisc I al Franței (stânga) și Soliman Magnificul (dreapta) au inițiat o alianță franco-otomană din 1530.
Francis I (stânga) și Soliman Magnificul (dreapta) au inițiat o alianță franco-otomană în 1530. Est de Maroc, teritorii uriașe în Africa Nordicăau fost anexate. Statele Barbary din Tripolitania, Tunisia, și Algeria au devenit provincii autonome ale Imperiului, servind ca surse de conflict lui Soliman cu Carol Quintul, a cărui încercare de a alunga turcii nu a reușit în 1541[25], piratera desfășurată ulterior de către Barbary pirati din Africa de Nord poate fi văzut în contextul războaielor împotriva Spaniei. Pentru o perioadă scurtă au servit expansiunii otomane si au asigurat dominația navală în Marea Mediterană. Forțele navale otomane au controlat, de asemenea, Marea Roșie, Golful Persic și a durat până în 1554, atunci când navele lor au fost învinse de marina Imperiului portughez. Portughezii au cucerit Ormus (în strâmtoarea Ormuz) în 1515 și vor continua să concureze cu forțele lui Soliman pentru controlul cetății Aden, în prezent Yemen.
În 1542, în fața unui inamicului comun, Habsburg, Francisc I a căutat să reînnoiască alianța franco-otomană. Ca rezultat, Suleiman a pus la dispozitie 100 de corabii[26] sub conducerea lui Barbarossa în scopul de a ajuta francezii în Mediterana de vest. Barbarossa a jefuit coasta oraselui Napoli și ale Siciliei, înainte de a ajunge în Franța, unde, la Toulon, Francis a creeat centrul de comandă al amiralității navale otomane. Aceeași campanie a lui Barbarossa a avut ca efect atacul de cucerire al Nisei în 1543. Prin 1544, o pace între Francisc I și Carol Quintul au pus un final temporar al alianței dintre Franța și Imperiul Otoman.
În altă parte în Marea Mediterană, dupa ce Cavalerii Ospitalieri au fost restabiliți ca și Cavalerii de Malta în 1530, acțiunile lor împotriva forțelor navale musulmane au atras rapid otomanii care au alcatuit o altă armată masivă, în scopul de a disloca Cavalerii de Malta. Otomanii au invadat în 1565, pornind Marele Asediu al Maltei, care a început pe data de 18 și a durat până în 08 septembrie, și este portretizat viu în frescele lui Matteo Perez d'Aleccio în Sala de Sf. Mihail și Sf. Gheorghe. La început părea, că acest lucru, ar fi o repetare a bătăliei de la Rodos, majoritatea orașelor din Malta fiind distruse, iar jumatate din Cavaleri ucisi în luptă, dar trupele venite in ajutor din Spania a intrat în luptă,avand ca rezultat pierderea a 30.000 de soldați otomani și victoria cetățenilor maltezi[27].

[modificare]Reforme administrative

Un basorelief a lui Soliman ce împodobește interiorul Camerei Reprezentanţilor din SUA.
În timp Sultanul Suleiman a fost cunoscut sub numele de "Magnificul" în Occident, și sub numele de Suleiman Kanuni sau "Legiuitorul". Istoricul Lord Kinross a spus: "Nu a fost un mare militar, un om de sabie, ca tatăl și stră-bunicul său. El a fost diferit de ei, în măsura în care el a fost, de asemenea, un bun scriitor. El a fost un mare legiuitor și un exponent mărinimos de justiție."[28] Legea superioara a imperiului a fost shari'ah sau Legea Sacră, care este la fel cu legea divină a Islamului. O altă lege a Imperiului Otoman a fost Kanuns, această lege acoperă domenii cum ar fi dreptul penal, proprietatea funciară și impozitele[29]. Această lege a adunat toate hotărârile judecătorești care au fost emise de către cei nouă sultani otomani care l-au precedat. După eliminarea suprapunerilor și alegerea între declarațiile contradictorii, el a emis un singur cod legal, care are grijă să nu încalce legile de bază ale Islamului[30]. Când Legile Kanuns au atins forma lor finală, codul de legi a devenit cunoscut ca Kanun-i Osmani, sau "legile otomane". Codul juridic a lui Suleiman o să dureze mai mult de trei sute de ani[31].
Suleiman a dat o atenție deosebită la situația supușilor creștini care au lucrat pământul spahiilor numiți Rayas. "Codul de Rayas", a reformat legislația care reglementează taxele și impozitele pe care urmează să fie plătite de către Rayas, ridicarea statutului lor mai sus în iobăgie în măsura în care iobagii creștin ar migra spre teritoriile turcesti și să beneficieze de pe urma reformelor[32]. Sultanul a jucat un rol important în protejarea evreilor din imperiul său. La sfârșitul anului 1553 sau 1554, la sugestia de medicului său favorit Moise Hamon care era evreu, sultanul a emis un decret denunțând în mod oficial uciderea evreilor[33]. În plus, Suleiman a adoptat o nouă legislație penală, prescrierea unui set de amenzi pentru infracțiuni specifice, precum și reducerea cazurilor care necesită moartea sau mutilarea. În domeniul impozitării, au fost percepute taxe pe bunuri și diverse taxe de producere, inclusiv animale, minele, profiturile comerciale, și taxe de import-export.
Învățământul a fost un alt domeniu important pentru Sultan. Școlile atașate la moschei și finanțate de fundații religioase au oferit o educație în mare parte gratuită pentru băieți musulmani[34]. În capitala lui, Soliman a crescut numărul de mektebs (școli primare). La paisprezece ani copiii învățau să citească și să scrie, precum și principiile Islamului. Copiii care doresc continuarea educației ar putea proceda la unul dintre cele opt medreses (colegii), ale căror studii au inclus gramatica, metafizică, filosofie, astronomie și astrologie[35].

[modificare]Realizări culturale

Tughra lui Suleiman.
Ceramica Iznik prospera în timpul lui Suleiman. 1530-1540.
Sub conducerea lui Soliman, Imperiul Otoman a intrat în epoca de aur a dezvoltării sale culturale. Sute de societăți imperiale artistice (numite Hiref Ehl-i, "Comunitatea de Talente") au fost administrate la sediul Imperial, Palatul Topkapî. După ucenicie, artiștii și meșterii ar putea avansa în rang în domeniul lor și vor fi plătiți, salariile fiind date în rate trimestriale anuale. Ehl-i Hiref a atras cei mai talentați artiști în curtea sultanului, atât din lumea islamică cât și din recentele cuceriri din Europa, rezultând un amestec de islamici, turci și alte culturi europene[36]. Artizanii de la curte sunt: pictori, cojocari, bijutieri. Întrucât conducerea anterioară a fost influențată de cultura persană (tatăl lui Soliman, Selim I, a scris poezii în limba persană), domnia lui Soliman a creat o artă proprie a Imperiul Otoman[37].
Suleiman însuși a fost un poet talentat, a scris în limba persană și turcă sub pseudonimul Muhibbi. Unele din versurile lui Soliman au devenit proverbe turcești. Când fiul lui Mehmed a murit în 1543, el a compus un chronogram pentru a comemora fiului său. În plus față de propria muncă a lui Soliman, multe talente au mai animat lumea literară în timpul domniei lui Soliman, inclusiv Fuzûlî și Bâkî. Istoricul literar EJW Gibb a observat că "Niciodată în Turcia, nu s-au încurajat poeziile, decât în timpul domniei acestui Sultan".
Suleiman, de asemenea, a devenit renumit pentru sponsorizarea unei serii de evoluții monumentale arhitecturale în cadrul imperiului său. Sultanul a căutat să transforme Constantinopolul în centrul civilizației islamice printr-o serie de proiecte, inclusiv poduri, moschei, palate și diferite instituții de caritate și sociale. Cea mai mare dintre acestea a fost construită de arhitectul-șef al sultanului, Mimar Sinan, în care arhitectura Otomană a atins apogeul. Sinan a devenit responsabil de peste trei sute de monumente în tot imperiul, inclusiv cele două capodopere, Suleymaniye și moscheia Selimiye, aceasta din urmă a fost construită în Adrianopol, în timpul domniei lui Soliman fiul lui Selim II. Suleiman a restaurat, de asemenea, Cupola Stâncii din Ierusalim și zidurile Ierusalimului, renovat Kaaba din Mecca, și a construit un complex în Damasc[38].

[modificare]Viața personală

[modificare]Hürrem Sultan / Roxelana

Hürrem Sultan (Roxolana)
  • Roxelana (Alexandra sau Anastasia Lisowska) a fost răpita de tătari în anul 1520 (14 ani)
  • Hurrem îl naște pe Mehmet în anul 1521 (la 15 ani)
    • Mehmet moare la vârsta de 22 de ani, în anul 1543, când Hurrem avea 37 de ani
  • Hurrem o naște pe Mihrimah în anul 1522 (la 16 ani)
  • Hurrem îl naște pe Abdullah în 1523 (la 17 ani)
    • Abdullah moare 2 ani mai târziu in 1525
  • Hurrem îl naște pe Selim in anul 1524 (la 18 ani)
  • Hurrem îl naște pe Bayazid in 1526 (la 20 de ani)
  • Hurrem se căsătorește cu Suleyman, încălcând traditia , in anul 1530 (la 24 de ani)
  • Hurrem îl naște pe Cihangir în anul 1533 (la 27 de ani)
    • Cihangir moare la vârsta de 20 de ani, când Hurrem avea 47 de ani
  • Hurrem devine Sultana Mamă în anul 1534 (la 28 de ani)
  • Mustafa moare la vârsta de 38 de ani, când Hurrem avea 47 de ani
  • Hurrem moare la vârsta de 52 de ani, în anul 1558
Suleyman s-a îndrăgostit nebunește de Hürrem Sultan. În Occident diplomați străini, au auzit despre ea la palat și au numit-o "Russelazie" sau "Roxelana", referindu-se la originile ei slave: fiica unui preot ortodox ucrainean[39], a fost înrobită și a crescută pentru a deveni favorită lui Suleyman. Astfel a devenit soția sultanului, spre uimirea oamenilor din palat și din oraș[40]. De asemenea, el a permis soției să rămână cu el la curte pentru tot restul vieții ei.

[modificare]Pargali Damat Ibrahim Pasha

Gravura lui Soliman Magnificul facută de Agostino Veneziano.
Pargali Pașa Ibrahim a fost un prieten din copilăria lui Soliman. Ibrahim a fost de origine greacă-ortodoxă și atunci când era tânăr a învățat la Școala Palatului în cadrul sistemului devshirme. Suleiman l-au făcut falconer regal, apoi l-a promovat la primul ofițer din dormitorul regal. Ibrahim Pașa a fost promovat la gradul de mare vizir în 1523 și comandant-șef al tuturor armatelor. Soliman i-a dat autoritate lui Ibrahim peste toate teritoriile turcești în Europa, precum și comanda trupelor care locuiesc în cadrul acestora în timp de război. Potrivit unui cronicar din secolul 17, Ibrahim i-a cerut lui Suleiman să nu-l promoveze la aceste poziții înalte, temându-se pentru siguranța lui, la care Suleiman a răspuns că sub domnia lui, indiferent de circumstanță, Ibrahim nu va fi pedepsit cu moartea[41]. Cu toate acestea, Ibrahim în cele din urmă a scăzut relațiile cu Sultanul. În timpul celor treisprezece ani ca mare vizir, ascensiunea sa rapidă la putere și acumularea de avere mare a făcut mulți dușmani lui Ibrahim. Rapoartele au ajuns și la sultanul. Ministrul Finanțe Iskender Celebi s-a certat cu Ibrahim. Ultimele cuvinte a lui Celebi au fost de a îl acuza pe Ibrahim de conspirație împotriva sultanului[42]. Aceste cuvinte spuse pe patul de moarte l-au convins pe Suleiman că Ibrahim nu îi mai este loial și pe 15 martie 1536 corpul neînsuflețit a lui Ibrahim a fost descoperit în Palatul Topkapi.

[modificare]Mahidevran Sultan

Mahidevran Gulbahar s-a născut cel mai probabil în anul 1500. Unii sustin că era de origine albaneză sau greacă. În 1515 l-a născut pe Mustafa, fiul ei și al lui Soliman, care încă guverna Manisa. La moartea lui Selim I, Soliman a devenit sultan și s-a mutat cu familia sa la palatul Topkapi.
În Harem Mahidevran a avut un rival foarte influent, pe sultana Hurrem (Roxelana), care s-a dovedit a fi favorita sultanului, și după câțiva ani a devenit soția lui. Spiritele celor două femei erau tinute în frâu de către sultana Hafsa, iar după moartea acesteia în 1534 rivalitatea dintre cele două a atins cote maxime. Situația se agraveaza atunci când între cele două femei pornește o luptă, iar Hurrem este batută.
Soliman înfuriat o trimite pe Mahidevran să trăiască împreună cu fiul ei. La sfârșitul domniei lui Soliman, atat Hurrem cât și vizirul Rustem Pașa s-au intors împotriva lui Mustafa. Mustafa a fost acuzat că a colaborat cu dușmanii, iar din aceasta cauză Soliman a ordonat execuția lui, în anul 1553.
După mulți ani de la execuția fiului său, Mahidevran s-a stabilit la Bursa, unde a trăit în sărăcie pentru ca nu avea aproape nici un venit. Noul sultan, Selim al II - lea i-a asigurat totuși lui Mahidevran un venit. Mahidevran a murit în anul 1581 la vârsta de 81 de ani .

[modificare]Moștenirea

Cuceririle lui Soliman I
Sicriul lui Suleiman
La momentul morții lui Soliman, Imperiul Otoman era una dintre marile puteri ale lumii[43]. Cuceririle lui Soliman au adus sub controlul Imperiului marile orașe musulmane (MeccaMedinaIerusalimDamasc, și Bagdad), multe din provinciile Balcanice (ajungând până în [Croația]] și Austria din prezent), și cea mai mare parte din Africa de Nord. Expansiunea sa în Europa a dat turcilor o prezență puternică în balanța de putere europeană. Într-adevăr, așa era percepută amenințarea Imperiului Otoman sub domnia lui Soliman că ambasadorul Busbecq a avertizat asupra cuceririi iminente a Europei: „Pe partea turcilor sunt resursele unui imperiu puternic, puterea neatinsă, de acomodare la victorie, rezistența de trudă, unitate, disciplină, frugalitate și veghere ... Putem să ne îndoim de ce rezultat va fi? ... Când turcii vor termina cu Persia, vor zbura la gâtul nostru susținuți de puterea întregului est”.
Chiar treizeci de ani după moartea sa "Sultan Solyman" a fost citat de autorul englez William Shakespeare ca un copil minune militar în "Negustorul din Veneția". Turbe (mormântul) din Sultan Süleyman la Moscheea Suleymaniye.
Mormântul lui Suleiman la Süleymaniye Mosque.
Moștenirea lui Soliman nu a fost, totuși, numai în domeniul militar. Călătorul francez Jean de Thevenot un secol poartă mai târziu mărturie la "baza agricolă puternică a țării, bunăstarea țărănimii, abundența de alimente de bază, și pre-eminența de organizare în guvernul lui Soliman"[44], reformele administrative și juridice care ia adus numele de Legea dătătorul asigurat supraviețuirea de lungă Imperiului după moartea sa, o realizare care "a luat multe generații de moștenitori decadente pentru a o anula"[45].
Prin patronajul său personal, Suleiman, de asemenea, prezidat epoca de aur a Imperiului Otoman, care reprezintă apogeul de realizare turcii otomani "cultural, în domeniul de arhitectura, literatura, arta, filozofie și teologie[46]. Astăzi orizont din Bosfor, și de multe orașe din Turcia modernă și foste provincii otomane, sunt încă decorate cu lucrari arhitecturale de Mimar Sinan. Unul dintre acestea, Moscheea Suleymaniye, este locul de veci al lui Suleiman și Herenzaltan: acestea sunt îngropate în mausolee separate bombat atașate la moschee. Moscheea Sultan Suleiman în Ucraina Mariupol,.
moschee a fost, de asemenea, construită în Mariupol, Ucraina și numită după Kanuni Sultan Süleyman. A fost construită de către un om de afaceri turc dl Salih Cihan, care a fost, de asemenea, născut în Trabzon, și a fost deschisă în anul 2005. De cinci ori rugăciuni împreună cu rugăciunea de vineri sunt oferite la moschee.

[modificare]Referințe

  1. ^ Merriman.
  2. ^ Mansel, 61.
  3. ^ Atıl, 24.
  4. ^ Clot, 25.
  5. ^ Barber, Noel (1973). The Sultans. New York: Simon & Schuster. pp. 36.
  6. ^ Kinross, 175.
  7. ^ Lamb, 14.
  8. ^ Imber, 49.
  9. ^ Clot, 39.
  10. ^ Kinross, 176.
  11. ^ Kinross, 187.
  12. ^ Severy, 580
  13. ^ Embree, Suleiman The Magnificent.
  14. ^ Turnbull, Stephen (2003). The Ottoman Empire 1326 – 1699. New York: Osprey Publishing. pp. 50.
  15. ^ Imber, 50.
  16. ^ Imber, 52.
  17. ^ Labib, 444.
  18. ^ Imber, 53.
  19. ^ Imber, 54.
  20. ^ Imber, 51.
  21. ^ Sicker, 206.
  22. ^ Clot, 93.
  23. ^ The history of Aden, 1839-72 by Zaka Hanna Kour p.2
  24. ^ Clot, 87.
  25. ^ Kinross, 227.
  26. ^ Kinross, 53.
  27. ^ Istoria Maltei
  28. ^ Kinross, 205.
  29. ^ Imber, 244.
  30. ^ Greenblatt, 20.
  31. ^ Greenblatt, 21.
  32. ^ Kinross, 210.
  33. ^ Mansel, 124.
  34. ^ Kinross, 211.
  35. ^ Kinross, 211.
  36. ^ Perioada de glorie a artei otomane
  37. ^ Mansel, 70.
  38. ^ Atıl, 26.
  39. ^ Kinross, 236.
  40. ^ Mansel, 86.
  41. ^ Clot, 49.
  42. ^ Kinross, 230.
  43. ^ Clot, 298.
  44. ^ LAhmed, 147.
  45. ^ Lamb, 325.
  46. ^ Russell

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu